Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr cu deficienţe de vedere, mort în bazinul de la ştrand

Publicat in Opinia Buzau, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

În urmă cu aproximativ o oră şi jumătate, un tânăr de 19 ani internat la centrul special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, a murit din cauze încă necunoscute în timp ce se afla în bazinul ştrandului din Parcul Tineretului. Cadavrul se afla pe fundul bazinului şi a fost descoperit în momentul în care unul din ceilalţi clienţi ai ştrandului a călcat pe el. Tânărul este din judeţul Vrancea, a urmat liceul pentru persoane cu deficienţe de vedcere de la Buzău, iar în această perioadă susţinea examenul de bacalaureat. Plecase cu documente în regulă din centrul aparţinând DGASPC şi era însoţit de două colege care l-au scăpat câteva minute de sub supraveghere. Nu se cunosc deocmdată cauzele decesului, fiind posibil ca tânărul să se fi înecat sau să i se fi făcut rău în timp ce se scălda. Martorii tind să creadă că cea de-a doua variantă este mai plauzibilă, întrucât nimeni nu l-a zărit zbătându-se în apă şi nu l-a auzit strigând după ajutor, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor aflate în pericol de înec. Mai multe amănunte în ziarul de marţi.

În urmă cu aproximativ o oră şi jumătate, un tânăr de 19 ani internat la centrul special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, a murit din cauze încă necunoscute în timp ce se afla în bazinul ştrandului din Parcul Tineretului. Cadavrul se afla pe fundul bazinului şi a fost descoperit în momentul în care unul din ceilalţi clienţi ai ştrandului a călcat pe el. Tânărul este din judeţul Vrancea, a urmat liceul pentru persoane cu deficienţe de vedcere de la Buzău, iar în această perioadă susţinea examenul de bacalaureat. Plecase cu documente în regulă din centrul aparţinând DGASPC şi era însoţit de două colege care l-au scăpat câteva minute de sub supraveghere. Nu se cunosc deocmdată cauzele decesului, fiind posibil ca tânărul să se fi înecat sau să i se fi făcut rău în timp ce se scălda. Martorii tind să

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 23 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 17 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 41 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 33 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°