Mâine,(24 iunie 2013, n.r.), peste România se pogoară o nouă zi liberă. A şasea, dacă nu mă înşel, de la începutul anului. Normal, ar fi trebuit să fie a şaptea, dar din nefericire pentru unii dintre noi, Rusaliile au căzut în acest an într-o duminică, la rândul ei zi de sărbătoare consfinţită prin lege. Ziua de mâine coincide cu un alt eveniment spiritual important: Sânzienele.
Cine se mai bucură de această zi nelucrătoare, legiferată de Parlament? În principiu, toţi angajaţii care au un loc de muncă. În realitate, cu certitudine se poate spune că bugetarii sunt fericiţi din acest punct de vedere, în timp ce angajaţii din mediul privat doar în parte stau acasă. La patron nu e ca la stat, unde după opt ore de muncă, atât cât prevede codul muncii, tragi oblonul la ghişeu, pui pixul jos sau închizi facebook-ul, fără să-ţi mai pese de cineva până a doua zi. Şi la patron funcţionează acelaşi cod al muncii, dar aceasta nu înseamnă că angajaţii nu-şi găsesc de lucru şi în aceste zile libere.
Dar cine mai lucrează azi în România, pentru a se bucura de astfel de zile libere? Potrivit diferitelor statistici, una mai oficială decât cealaltă, numărul salariaţilor variază între 4,5 şi 6 milioane. Diferenţele sunt mari, şi tot oficialii acestei ţări susţin că în unele date statistice sunt incluse şi persoanele care lucrează la negru (!). Nici nu vreau să mă gândesc la drepturile conferite de lege de care beneficiază cei care azi lucrează la un patron, iar mâine îi găseşti la un altul.
Faţă de anul 1990, numărul persoanelor active s-a diminuat de cel puţin trei ori, iar cel al pensionarilor a crescut cam de tot atâtea ori. Dureros este că, în timp ce numărul angajaţilor continuă să scadă, cel al pensionarilor creşte, semn că nimic bun nu se întâmplă la nivelul strategiilor celor care mereu ne aburesc cu lapte şi miere, cu raiul de pe pămât şi alte