Bluza românească pe care o numim IE este reprezentativă pentru folclorul românesc. Româncele au păstrat tradiția de a coase aceste bluze, din generație în generație. Broderia este cusută manual și poate fi considerată ca fiind o adevărată operă de artă. Orice model are istoria sa particulară, provenind ca stil, din diversele regiuni istorice ale provinciilor românești.

În mare, costumele populare românești se pot clasifica pe zone etnografice, numărul zonelor variind între 40 și 120, totul depinzînd de persoana care face împarțirea și de criteriile folosite. Confecționarea costumului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărată măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Portul popular are aceeași structură pe tot teritoriul țării noastre dar se deosebește de la o regiune la alta prin amănunte cum ar fi croiul, forma și culoarea.

Cele șapte mari regiuni folclorice sunt:

-Transilvania: Transilvania-Ardeal;

-Câmpiile de vest: Câmpia Mureșului Inferior; Câmpia Crișurilor (Crișul Negru, Crișul Alb, Crișul Repede); Câmpia Someșului inferior (Țara Oașului);

-Banat, cuprinzînd Lunca Timișului și Caraș-Severin;

-Valahia, cuprinzînd Oltenia și Muntenia;

-Zona Dunării inferioare, cuprinzînd Bărăgan, Dobrogea și sudul Moldovei;

-Moldova, inclusiv Basarabia, Bucovina și Transnistria;

-Balcanicii sau Românii din peninsula Balcanică, la rândul lor se împart în 4 sub-grupe: daco-românii de-alungul granițelor românești: Cadrilater (Bulgaria), Timoc (nord-vestul Bulgariei și estul Serbiei), Voivodina/Banatul sârbesc și în Ucraina (mai ales în regiunile Cernăuți și Odesa Odesa); Istroromânii în Istria, Croația; Macedoromânii (sau "aromânii") în Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia; Meglenoromân