Un bărbat de 51 de ani a fost la un pas de moarte, după ce s-a interpus între copilul său și agresor.
Vineri, 21 iunie, la ora 2.30, Postul de Poliție Bahna a fost sesizat, prin Serviciul 112, despre faptul că Drăgan S., din satul Izvoare, a fost înjunghiat în locuința sa de Costică S., de 32 ani, din comună.
Agresorul venise la casa lui Drăgan S. pentru a discuta cu fiul acestuia, Octavian S. Costică S. și Octavian S. au lucrat împreună în Franța, dar între cei doi izbucniseră discuții aprinse cu privire la banii care i se cuvin fiecăruia. Pentru că nu a reușit să-l convingă în alt mod că merită mai mulți bani, Costică S. s-a dus acasă la Octavian S. înarmat cu două cuțite. Acesta a vrut să intre în camera lui Octavian S., dar a fost împiedicat de tatăl celui vizat de agresor. Intervenția bărbatului de 51 de ani pentru a-și apăra fiul a fost aproape fatală. Autorul l-a înjunghiat pe Drăgan S. în zona toracelui și a fost tăiat la un picior.
Din fericire, Octavian S. și mama acestuia au reușit să-l imobilizeze pe agresor, l-au scos din casă și au luat și cele două cuțite pe care Costică S. le avea asupra lui.
Dosarul a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care a dispus reținerea pentru 24 ore a autorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și violare de domiciliu. Ulterior, Tribunalul Neamț a dispus împotriva autorului interdicția de a nu părăsi țara pentru 30 zile.
Un bărbat de 51 de ani a fost la un pas de moarte, după ce s-a interpus între copilul său și agresor.
Vineri, 21 iunie, la ora 2.30, Postul de Poliție Bahna a fost sesizat, prin Serviciul 112, despre faptul că Drăgan S., din satul Izvoare, a fost înjunghiat în locuința sa de Costică S., de 32 ani, din comună.
Agresorul venise la casa lui Drăgan S. pentru a discuta cu fiul acestuia, Octavian S. Costică S.