Noaptea de sânzâiene (23 spre 24 iunie) este o noapte magică în tradiţia poporului român: este noaptea în care Porţile Cerului se deschid, zânele coboară pe pământ iar “Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stelele şi vânturile”, după cum scria Sadoveanu.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar.
Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, drept divinităţi antropomorfe, în credinţa populară, Sânzienele fiind socotite femei frumoase şi divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Numele sânzienei provine probabil din latinescul “Sancta Diana”, iar popular planta mai e denumită închegătoare sau smântânică, pentru proprietatea ei de a coagula laptele, proprietate evidenţiată şi de denumirea ştiinţifică: “Galium” provenit din grecescul “gala” care înseamnă “lapte”.
Tradiţia spune că sânzienele au puterea de a îndepărta răul şi boala. În trecut se puneau flori de sânziene în patul femeilor ce urmau să nască, pentru că se considera că astfel vor avea o naştere mai uşoară. Există şi legende care spun că în ieslea în care s-a născut Iisus erau, în loc de paie, flori uscate de sânziene.
Ca şi în noaptea de Crăciun, în noaptea de sânziene se spune că animalele stau de vorbă cu cei care le pot înţelege graiul şi care pot afla astfel multe taine. Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.
În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca a
