Colectorii din Vâlcea, Gorj şi Sibiu au primit cele mai multe tichete în cadrul Programului „Rabla”, potrivit datelor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Din cele 17.000 de tichete valorice alocate persoanelor fizice în cadrul Programului „Rabla” 2013, în Vâlcea au fost distribuite colectorilor 1.485 de tichete, urmat de Gorj – 1.372 și Sibiu – 1.299.
Anul acesta, în cadrul “Rabla”, în prima etapă, au fost distribuite 25 la sută din numărul total de tichete destinate persoanelor fizice, în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor.
În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăşi termenul de 20 noiembrie 2013.
În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de până la trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012.
Colectorii din Vâlcea, Gorj şi Sibiu au primit cele mai multe tichete în cadrul Programului „Rabla”, potrivit datelor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Din cele 17.000 de tichete valorice alocate persoanelor fizice în cadrul Programului „Rabla” 2013, în Vâlcea au fost distribuite colectorilor 1.485 de tichete, urmat de Gorj – 1.372 și Sibiu – 1.299.
Anul acesta, în cadrul “Rabla”, în prima etapă, au fost distribuite 25 la sută din numărul total de tichete destinate persoanelor fizice, în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor.
În termen de cel mul