Nu-mi amintesc în care manual din şcoala primară, era o poezie intitulată „Îndemn”. Nu-mi amintesc nici autorul ei. Dar mi-o amintesc integral şi, mai mult decât atât, îmi vine în minte ca un reproş de fiecare dată când nu pot atribui sens unei zile. Habar nu am de ce.
Oboseala de la capătul unei săptămâni petrecute în vâltoarea socială, culturală, întrebarea dacă a meritat sau nu, mă provoacă să o repet în gând şi inevitabil, să mâzgălesc răbojul.
Ce a însemnat pentru mine Festivalul Internaţional al Educaţiei, ajuns la Iaşi pentru prima dată? Înainte de toate un Iaşi provocator, neobişnuit de treaz, pasionant de viu, care parcă şi-a pus o haină nouă, care îl prinde foarte bine, întocmai după moda pariziană.
Oameni mulţi ieşiţi în stradă să vadă, să audă sau pur şi simplu să se plimbe pe străzile acum altfel, care ascund parcă şi şantierele, cu care, pe de altă parte, am început să ne obişnuim. Artiştii îşi arată arta, de orice fel ar fi ea, teatru, dans, pictură, fotografie, oricărui curios. Atelierul, repetiţiile şi „rezultatele” sunt toate în stradă. Veselie şi rumoare, manifestări diverse şi de calitate, cu personalităţi remarcabile şi binevoitoare.
Un Iaşi într-o febră continuă timp de o săptămână, 14-23 iunie, o febră de a participa la cât mai multe evenimente, de a colecţiona cât mai multe amintiri, de a fotografia cât mai mult şi a prelucra informaţiile cât mai pe fugă pentru a alerga în alt loc.
Şi acum, înaintea liniştii care va cuprinde oraşul de mâine încolo, liniştea atât de celebră a verilor ieşene, dacă ar fi să aleg din toate, o singură experienţă, aş alege întâlnirea cu scriitorul Mike Philips, autor de romane poliţiste foarte bine cotat, multiplu premiat în Anglia, care a venit la festival însă pentru o conferinţă despre literatura pentru copii. Şi dacă aş merge cu alegerea şi mai profund, mai în amănunt, şi ar trebui