Gunoi care coboară sub pământ şi pubele coordonate printr-o simplă apăsare de buton. Nu este vis, ci realitate. În sectorul 3 au fost inaugurate primele tomboroane subterane. Pentru a putea fi golite, acestea sunt ridicate cu liftul.
Bucureştiul intră în rândul capitalelor civilizate datorită primarului sectorului 3 Robert Negoiţă. Acesta, împreună cu firma de salubrizare Rosal, a gândit un sistem revoluţionar, care nu doar că protejează mediul înconjurător, ci ne scapă şi de mirosurile neplăcute.
Primarul Robert Negoiţă îi arată unui cetăţean unde să arunce sacul
Tomberoanele sunt îngropate la doi metri sub pământ, astfel că resturile menajere nu mai deranjează.
Când se umplu, tomberoanele sunt scoase la suprafaţă
"Aceste pubele noi de colectare a deşeurilor rezolvă toate problemele pe care containerele vechi le creaseră. Mă refer la împrăştierea gunoiului de către câini sau persoane care vin să caute sticle de plastic, degradarea deşeurilor biologice, dar şi la aspectul inestetic", a declarat, sâmbătă, edilul sectorului 3.
Containerele sunt golite în maşina de gunoi
Prin apăsarea unui simplu buton, aflat în maşina de gunoi, platforma pe care sunt amplaste gurile se ridică automat, iar la suprafaţă apar pubelele. Acestea sunt scoase de angajaţii de la salubrizare şi golite în maşină.
În plus, tomberoanele sunt monitorizate cu ajutorul unor dispozitive, astfel că cei de la Rosal ştiu exact când acestea dau pe afară. În prezent, există 12 pubele inteligente, amplasate la trei scări ale unui bloc de pe Aleea Barajul Dunării.
Până la sfârşitul anului vor fi înlocuite toate cele 300 de containere vechi. Fiecare sistem de colectare selectivă a deşeurilor, din cele trei, a costat 15.000 de euro,însă, primăria nu a cheltuit nici un ban. Investiţia a fost