Urcă acum tonul dezbaterii în România pe o temă prezentă de mult timp în viaţa socială a lumii: coabitările, parteneriatele sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex, cu toate implicaţiile juridice enorme care s-au născut din asta.
Se aduc în dezbatere, firesc, argumente de toate felurile, la noi dominate de influenţa majoritară a bisericii ortodoxe. Dar, pentru a vă putea oferi o imagine completă, solicitat un studiu exhaustiv asupra situaţiei legislative la zi în Uniunea Europeană. Colegii de la Bruxelles mi-au recomandat un excelent studiu publicat în luna ianuarie a acestui an de prestigiosul Institut Thomas Moore.
Iată datele (amintind că nu sunt permise căsătoriile homosexuale în Austria – unde există Uniune Civilă, Bugaria, Cipru, Estonia, Germania, Grecia –unde există însă legal principiul “mamei purtătoare”, Irlanda – unde există doar Uniunea Civilă, Italia, Letonia, Lituania Luxemburg - pe cale de a adopta însă în acest an o lege permiţând căsătoriile homosexuale în condiţiile în care din 2004 este legală Uniunea Civilă valabilă şi pentru homosexuali, Malta, Polonia Republica Cehă, România, Marea Britanie, Slovacia, Slovenia -unde există din 2005 autorizarea Uniunilor civile pentru homosexuali,)
1. Belgia. Legea din 13 februarie 2003 admite căsătoriile homosexuale, regimul căsătoriei fiind identic, indiferent de sexul soţilor. În 2011, 5,1% dintre căsătoriile înregistrate erau homosexuale. Legea din 23 noiembrie 1998 a instuituit “coabitarea legală” deschisă oricui, iar legea din 18 mai 2006 permite ca două personae de acelaşi sex să adopte un copil sau copilul partenerului dintr-o altă căsătorie. În fine, legea din 6 iulie 2007 admite şi Procrearea Medical Asistată (PMA) pentru cuplurile homosexuale feminine sau femeile singure.
2. Danemarca. “Parteneriatul înregistrat” există încă din 1989, iar legea din 12 iunie 2012 a modificat