După Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu a fost autorul cel mai promovat pe plan extern de către ICR-ul condus de H-R Patapievici, cu 12 traduceri în străinătate pentru romane care nu au întrunit niciodată sufragiul criticii literare din ţară! Adameşteanu era însă redactor- şef al revistei „22” şi şefă a GDS, deci personaj interesant în politică!

Ea a devenit cunoscută, mai degrabă, prin înlăturarea lui Stelian Tănase din fruntea revistei „22”, tocmai atunci cînd publicaţia se impusese ca tribună a societăţii civile! Foarte curînd, Adameşteanu a pus, practic, cunoscuta publicaţie în braţele politicienilor, motiv pentru care trebuia, desigur, să primească o compensare!

Ca scriitor, Gabriela Adameşteanu are, la 71 de ani, patru romane: două scrise înainte de Revoluţie („Drumul egal al fiecărei zile”, apărut în 1975, şi „Dimineață pierdută”, apărut în 1983) şi două publicate în ultimii ani („Întîlnirea”, apărut în 2003 şi „Provizorat”, apărut în 2010).

Activitatea scriitoricească a Gabrielei Adameşteanu din ultimii 25 de ani a fost rezumată astfel de criticul literar Nicolae Manolescu: „În deceniile de după ’89, cînd a fost acaparată de jurnalism, Gabriela Adameşteanu nu pare a mai fi scris proză, dacă exceptăm reluarea, de trei ori, a „Întîlnirii”, cu un efort meritoriu, dar neîncununat de succes” („Istoria critică a literaturii române”, p. 1201).

În ciuda acestei opinii tranşante, venită din partea unui critic de talia lui Nicolae Manolescu, ICR-ul lui Patapievici i-a scos de la naftalină producţiile literare, finanţîndu-i scrierile ca şi cînd ne-am fi aflat în faţa unor capodopere!

Pentru obiectivitate, pentru a nu se crede că avem ceva personal cu Gabriela Adameşteanu, cităm din aceeaşi lucrare a lui Manolescu opinia criticului despre unul dintre romanele scriitoarei care a fost tradus prin străinătate:

Toate aceste