A VII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice desfăşurată la Cricău, s-a încheiat, iar în urma celor două zile de competiţie Ighiul s-a impus şi va fi gazda evenimentului de anul viitor. Învingătoarea de anul trecut, Cricăul s-a clasat doar pe locul trei.
Cele cinci echipe participante reprezentând cinci localităţi au trecut prin 10 probe de foc: “Suliţaşul Cetăţii”, “Braţul de fier”, “Voinicul din Cetate”, “Arcul viteazului”, “Luptătorul”, “Cărăuşii cetăţii”, ”Îndemânare şi curaj”, “Cel mai iute de picior”, “Să ne unim forţele” şi “Rapid şi puternic”.
La finalul celor două zile de întrecere clasamentul arată în felul următor: Locul I: Ighiu; Locul II: Cetatea de Baltă; Locul III: Cricău; Locul IV: Săsciori; Locul V: Cugir.
Imediat după încheierea concursului, au avut loc cascadorii ecvestre, oferite de cascadorii, Filimon Iordache, Georgiana Neselan, Cornel Lucian, Dinu Marius Robert, George Niţulescu, Lucian Forda.
Festivalul a continuat cu recitalurile soliştilor de la anstamblul judeţului Alba “Augustin Bena”.
FOTO: Vali Ciontea
URL scurt: http://alba24.ro/?p=211083
A VII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice desfăşurată la Cricău, s-a încheiat, iar în urma celor două zile de competiţie Ighiul s-a impus şi va fi gazda evenimentului de anul viitor. Învingătoarea de anul trecut, Cricăul s-a clasat doar pe locul trei.
Cele cinci echipe participante reprezentând cinci localităţi au trecut prin 10 probe de foc: “Suliţaşul Cetăţii”, “Braţul de fier”, “Voinicul din Cetate”, “Arcul viteazului”, “Luptătorul”, “Cărăuşii cetăţii”, ”Îndemânare şi curaj”, “Cel mai iute de picior”, “Să ne unim forţele” şi “Rapid şi puternic”.
La finalul celor două zile de întrecere clasamentul arată în felul următor: Locul I: Ighiu; Locul II: Cetatea de Baltă; Locul III: Cricău; Locul IV: Săsciori; Locul V: Cugir.
Imediat după încheier