Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eveniment de neuitat

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 23 iunie 2013 ·

Cu puţin timp în urmă şi apoi la “Zilele oraşului”, cetăţenii judeţului nostru au fost părtaşi la lansarea cărţilor despre revoluţia din ‘89, fiind prezent, desigur, autorul acestora, Grigore Cartianu. Televiziunea Nord Vest n-a rămas pasivă şi a insistat la revenirea lui Grigore Cartianu, pentru autografe, dar şi ca participant la o emisiune televizată consacrată educaţiei patriotice şi nu numai.

Cu câteva zile în urmă l-am avut invitat la o astfel de emisiune pe autorul cărţii “Fereastra serviciilor secrete”, o carte de 570 de pagini, din care aflăm importanţa comunităţii de informaţii, sistemul de informaţii şi multe altele. Câteva cuvinte despre autorul Aurel Rogojan. Este generalul – autor al mai multor cărţi (“1989 – Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei”). S-a ridicat în ierarhia gradelor militare de la elev la general. A absolvit în 1970, ca şef de promoţie Şcoala de Ofiţeri Activi la Informaţii-contraspionaj. În 1973 a terminat Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Bucureşti. Are brevet de paraşutist militar. Este, cum spunea Tedi Ardelean, fostul senator că “suntem în faţa unei figuri reprezentative fără egal, a unei conştiinţe profesionale devotate până la vocaţie, a unei voci întemeiate, demne de ascultat”. A fost lucrător, timp de peste 25 de ani, în “tainice cancelarii” din această lume secretă a informaţiilor. Important, din 1977 a fost şeful de cabinet al unui general sărbătorit prin prezenţa sa la Satu Mare, generalul locotenent Iulian Vlad. Graţie eforturilor făcute de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă din Serviciul Român de Informaţii Satu Mare, de Voicu Şichet, Gheorghe Mărieş, Lucian Bucureşteanu şi Soponaş Cristian sătmărenii au putut auzi lucruri neştiute, spuse din gura unor oameni cunoscători şi de mare ţinută.

Totuşi, după peste 20 de ani, îmi pun mereu întrebarea: Oare cine a tras î

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile Euro-2024

News.ro acum 15 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 35 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 40 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°