Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, Jazz in the Park, a umplut Parcul Central, trei zile şi nopţi la rând. Câteva zeci de mii de tineri s-au adunat pe aleile sau pe gazonul parcului, pentru a asculta unele dintre cele prestigioase nume ale acestui gen muzical.
Maria Răducanu a încheiat, cu un recital extraordinar, susţinut pe scena principală, cea mai lungă zi a anului, 21 iunie. Pe scenă au mai urcat şi Otros Aires, Byron acustic, dar şi Cobzality ori Bigg Dimm A Band. Pe aleile parcului, a fost organizat un târg vintage.
Pentru mulţi dintre tineri, ”Jazz in the Park înseamnă ceva extraordinar. Nu îmi vine să cred că putem asculta muzică bună, noaptea, vara, aici în parc. Proiectul merită repetat”, după cum a spus unul dintre tineri. Unii dintre spectatori au venit din Viena sau din Budapesta pentru a se bucura de festival. Unii dintre tineri au audiat concertele pe terasa Centrului Cultural Cazinou. Alţii, pe băncile din parc sau pe iarbă, însă au fost tineri care au mers în parc cu hamacul. Organizatorii au oferit şi pături, cu 40 de lei bucata, insigne, cu 15 lei bucata, ori alte suveniruri.
Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, Jazz in the Park, a umplut Parcul Central, trei zile şi nopţi la rând. Câteva zeci de mii de tineri s-au adunat pe aleile sau pe gazonul parcului, pentru a asculta unele dintre cele prestigioase nume ale acestui gen muzical.
Maria Răducanu a încheiat, cu un recital extraordinar, susţinut pe scena principală, cea mai lungă zi a anului, 21 iunie. Pe scenă au mai urcat şi Otros Aires, Byron acustic, dar şi Cobzality ori Bigg Dimm A Band. Pe aleile parcului, a fost organizat un târg vintage.
Pentru mulţi dintre tineri, ”Jazz in the Park înseamnă ceva extraordinar. Nu îmi vine să cred că putem asculta muzică bună, noaptea, vara, aici în parc. Proiectul