Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe tipuri de cancer localizate la nivelul gâtului și cauzate de tulpini de HPV ar putea fi detectate precoce prin depistarea unor anticorpi în sânge!

Publicat in News Timisoara, duminică 23 iunie 2013 ·

Anticorpii pentru un virus transmis pe cale sexuală, asociat cu un risc ridicat de a produce cancer bucal şi oral, pot fi detectaţi de acum cu ajutorul unui nou test sangvin, cu mulţi ani înainte de declanşarea acestor tipuri de cancer.

Anunțul a fost făcut de cercetătorii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Autorii acestui studiu, publicat în Journal of Clinical Oncology, consideră că descoperirea lor ar putea fi utilizată în viitorul apropiat pentru depistarea anticorpilor pentru virusul Papilloma uman (HPV), ajutându-i în acest fel pe medici să identifice acele persoane care prezintă un risc ridicat de a se îmbolnăvi de cancer oral.

“Până acum, nu se ştia dacă aceşti anticorpi erau prezenţi în sânge înainte ca boala, cancerul, să devină detectabilă din punct de vedere clinic”,

a precizat Paul Brennan de la International Agency for Research on Cancer (IARC), organism afiliat Organizației Mondiale a Sănătății, coordonatorul acestui studiu.

“Dacă rezultatele vor fi confirmate, vor putea fi construite instrumente viitoare de analiză medicală pentru detectarea timpurie a bolii”,

a mai adăugat cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă au conchis de multă vreme că HPV cauzează cancer cervical şi alte tipuri de cancer genital.

Acest virus însă se face responsabil și de apariţia unui număr tot mai mare de tipuri de cancer bucal şi oral, în special în rândul bărbaţilor.

Cancerul oral, cancerul cerebral şi cancerul gâtului sunt în mod tradiţional asociate cu fumatul excesiv şi cu consumul de alcool.

Pe parcursul ultimelor decenii, numărul acestor boli a crescut dramatic, în special în Europa şi în America de Nord.

Paul Brennan consideră că această creştere ar putea fi motivată și de infecţiile cu HPV, precum şi de o modificare a preferinţelor oamenilor în domeniul practicilor sexuale, în special de creşterea prefer

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 35 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 25 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°