Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtună la Arad: Un zid a căzut peste cinci garaje, iar o casă a luat foc de la un fulger

Publicat in Gandul, duminică 23 iunie 2013 · ·

Cinci garaje şi trei autoturisme aflate în interiorul acestora au fost avariate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Arad, după ce un zid s-a prăbuşit peste ele în timpul unei furtuni, iar o casă a luat foc după ce a fost lovită de un fulger, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Furtuna a afectat atât municipiul Arad, cât şi alte localităţi din judeţ, fiind rupţi zeci de copaci sau crengi.

În municipiu, un zid s-a prăbuşit peste cinci garaje, care au fost avariate, fiind afectate şi trei autoturisme aflate în interiorul acestora.

"Zidul din componenţa gardului unui imobil s-a prăbuşit peste cinci garaje, avariind trei maşini, în proporţie de 30 până la 70 la sută. S-a intervenit cu echipaje de deblocare şi salvare pentru îndepărtarea elementelor de construcţie", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

Potrivit sursei citate, tot în municipiu, o casă de pe strada Radnei a luat foc după ce acoperişul a fost lovit de un fulger.

Proprietarii au sunat, în jurul orei 03.00, la 112 pentru a cere ajutor, iar două echipaje de pompieri s-au deplasat la locul incendiului cu autospeciale de stingere, constatând însă că au nevoie de suplimentarea forţelor de intervenţie.

"Sosiţi la faţa locului cu două autospeciale de stingere, pompierii au constat că incendiul se manifesta cu violenţă la tot acoperişul, cu risc de propagare la imobilele vecine. A fost solicitat sprijinul altor două echipaje, iar după o intervenţie care a durat patru ore a fost lichidat focul", a declarat Pleşca.

În total, la incendiu au intervenit 25 de pompieri, fiind distruse însă întreg acoperişul mansardei şi mobilier din locuinţă.

Cinci garaje şi trei autoturisme aflate în interiorul acestora au fost avariate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Arad, după ce un zid s-a pră

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 7 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 7 minute
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 50 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 53 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°