Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Constanţa îşi serbează hramul. Cu acest prilej se vor desfăşura slujbe speciale de hram: astăzi, 23 iunie – Slujba de Priveghere, iar mâine, 24 iunie – Utrenia şi Sfânta Liturghie. Slujba hramului va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi.
Iată programul complet al procesiunilor:
- Astăzi, de la ora 17.00, Slujba de priveghere oficiată de IPS dr.Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului , care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi , va oficia slujba hramului.
- Mâine, de la ora 08.00, Utrenia ţi Sfânta Liturghie.
- Privegherea la Sfintele Moaşte se va face pe parcursul întregii zile.
Ca mărturie peste veacuri, a credinţei noastre ortodoxe, vă aşteptăm cu drag, urmând a ne împărtăşi din darul sfinţitor şi tămăduitor al Sfintelor Moaşte aparţinând:
- Părticică din Sf. Cruce;
- Sf.M.Mc.Gheorghe;
- Sf. M.Mc. Procopie;
- Sfinţilor Douăzeci de Mucenici Monahi Savaiti ;
- Sf. Irodion de la Lainici ; Sf. Antipa de la Calapodeşti;
- Sf. Mc.din Pustiul de la Hozeva;
- Sf. ucişi în Sinai şi Rait şi ale Mărturisitorilor Domnului din închisorile din Aiud şi Gherla.
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Constanţa îşi serbează hramul. Cu acest prilej se vor desfăşura slujbe speciale de hram: astăzi, 23 iunie – Slujba de Priveghere, iar mâine, 24 iunie – Utrenia şi Sfânta Liturghie. Slujba hramului va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi.
Iată programul complet al procesiunilor:
- Astăzi, de la ora 17.00, Slujba de priveghere oficiată de IPS dr.Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului , care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi , va oficia slujba hramului.
- Mâine, de la ora 08.00,