Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa din Moftin, câştigătoarea concursului gastronomic

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 23 iunie 2013 ·

Echipa de bucătari a comunei Moftin a câştigat concursul gastronomic organizat la prima ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare. Festivitatea de premiere a acestui concurs, care trebuia să aibă loc sâmbătă dar a fost amânată din cauza ploii, s-a desfăşurat ieri pe scena amplasată în Piaţa Libertăţii din Centrul Vechi.

Fiecare comună, la standul său de prezentare, a pregătit câte un meniu cu care a participat la concursul culinar. Un juriu format din specialişti a gustat din toate cele pregătite şi a fost întocmit un clasament, iar cei mai buni bucătari au fost premiaţi ieri de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

Astfel, premiul pentru cel mai bun desert a fost acordat echipei de bucătari din comuna Viile Satu Mare, premiul pentru cea mai specială ciorbă a revenit celor din comuna Dorolţ, în timp ce echipa de bucătari ai comunei Tiream primit premiul de cea mai bună mămăligă.

În continuare a fost înmânat premiul trei, acesta revenind bucătarilor oraşului Livada, iar premiul doi a revenit echipei comunei Terebeşti, care a prezentat un meniu culinar din toate cele trei sate care compun această comună: Gelu, Pişcari şi Terebeşti. Locul întâi a revenit echipei de bucătari a oraşului Ardud, cei care anul precedent au câştigat marele premiu al Festivalului Mămăligii de la Turţ. În fine, premiul cel mare a fost atribuit echipei de bucătari a comunei Moftin care, aşa după cum a spus primarul Gheorghe David, a prezentat un meniu cu bucate alese din bătrâni culese.

Premiaţii concursului culinar al primei ediţii a Zilelor Judeţului Satu Mare au primit din partea preşedintelui Adrian Ştef câte o diplomă şi o cupă, iar din partea firmei Bergenbier, sponsorul principal al sărbătorii, câte un pachet. Florin Dura Echipa de bucătari a comunei Moftin a câştigat concursul gastronomic organizat la prima ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare. Fest

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 56 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Tot mai multe minore devin mame. Caz alarmant într-un sat din județul Maramureș: mai multe fete sub 12 ani sunt însărcinate

Mediafax acum 26 minute
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a nu cunoștea cu exactitate situația și amploarea acestui fenomen, cazul fiind descoperit de jurnaliști, a transmis un site dedicat mamelor din România, Totul despre mame. „Am a

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

România, sub cod roșu de caniculă și vijelii violente. Avertismente meteo de ultimă oră de la ANM

HotNews acum o ora
România se confruntă cu o nouă zi de căldură sufocantă, marcată de temperaturi caniculare și urmate de furtuni violente. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări cod roșu, portocaliu și galben, valabile marți și miercuri,

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°