Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul din Palocsay reîncepe din toamnă

Publicat in Ziua de Cluj, luni 24 iunie 2013 ·

Instanţa a amânat dosarul revendicărilor. Un nou termen a fost fixat în luna septembrie, când se va discuta expertiza, depusă chiar în ziua procesului, în 20 iunie.

Hoştezenii speră că în toamna aceasta îşi vor primi pământurile. Primăria susţine că este de partea lor, dar nu se poate implica, având în vedere că oamenii au un proces pe rolul instanţelor. Dacă pentru cele 366 ha administrate de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) lucrurile stau aşa, în cazul celorlalte 400 ha cerute de felecani administraţia spune că nu poate face nimic deoarece Oficiul de Cadastru refuză să avizeze planurile parcelare pentru punerile în posesie.

Cinci ani au petrecut pe holurile instanţelor pentru a-şi primi înapoi terenurile din fosta livadă. Cei 100 de hoştezeni care îşi aşteaptă pământurile (50 ha administrate de SCDP) au fost amânaţi din nou de instanţă pentru septembrie. La termenul din 20 iunie urma să se discute expertiza depusă la dosar, însă aceasta a apărut chiar în ziua procesului. „Din acest motiv s-a şi amânat din nou. Trebuie să studiem această documentaţie. Eu încă nu am văzut pentru că de dimineaţă, în ziua procesului, nu era încă depusă. Suntem încă în faza probatorie şi în septembrie, când avem din nou termen, se va discuta pe această temă. Oricum, din punctul meu de vedere, nu era nevoie de această expertiză", a explicat avocatul hoştezenilor, Szilard Sztranyczki.

Miklos Bertalan, liderul hoştezenilor, a declarat că va reclama situaţia chiar preşedintelui României. „Merg la Bucureşti, la Băsescu. Ceea ce se întâmplă acum este inadmisibil. Sunt bătrân, bolnav, aşa cum sunt şi cei care au mai rămas dintre foştii proprietari. Ne aşteptăm de ani de zile terenurile şi nimeni nu mişcă niciun deget; ne plimbă pe drumuri pentru că există interese şi oameni care vor să pună mâna pe terenurile noastre", a afirmat acesta. SCDP a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum 2 ore
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum 40 minute
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 24 minute
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 5 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°