Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii sunt invitaţi să liciteze pentru cabinetele din Dispensarul Sud

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 24 iunie 2013 ·

Consiliul Local al municipiului Focşani organizează licitaţie publică în data de 23 iulie, de la ora 12.00, la sediul Primăriei, pentru vânzarea prin licitaţie publică a 12 cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, situate în incinta Dispensarului medical nr. 5-6, de pe strada Revoluţiei nr. 14, din cartierul Sud. Preţurile de pornire la licitaţie variază între 8.500 de euro pentru un cabinet de 7 metri pătraţi de la parter şi 21.000 de euro pentru un cabinet de 18 metri pătraţi, situat tot la parter. „Cererea pentru înscriere la licitaţie, oferta şi celelalte documente solicitate în caietul sarcini împreună cu taxele (taxa de participare la licitaţie, taxa caiet sarcini şi taxa de garanţie (în cuantum de 10% din preţul minim de pornire la licitaţie) vor fi depuse la sediul Primăriei municipiului Focşani, până cel târziu la data de 22 iulie 2013, ora 16.30”, se arată în anunţul publicat de municipalitatea focşăneană.

Plicurile cu documentele de ca-lificare vor fi deschise de membrii Comisiei pentru vânzarea cabinetelor medicale în data de 23 iulie, ora 10.00, în Sala de şedinţe a Primăriei Focşani. Lista cu ofertanţii calificaţi care pot participa la licitaţia publică cu strigare va fi afişată la ora 11.00, iar la ora 12.00 va avea loc şedinţa de licitaţie.

Documentele pentru licitaţie (caietul de sarcini) pot fi procurate de la Centrul de Comunicare - Serviciul Juridic, între orele 9.00 – 16.30, contra sumei de 50 lei, începând cu data de 25 iunie. De asemenea, tot la Centrul de Comunicare se poate consulta şi planul de amplasament al spaţiului solicitat.

Consiliul Local al municipiului Focşani organizează licitaţie publică în data de 23 iulie, de la ora 12.00, la sediul Primăriei, pentru vânzarea prin licitaţie publică a 12 cabinete medicale, precum ş

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°