In intreaga lume poate fi constatat ca natiunile bogate sunt mai sanatoase per ansamblu si populatiile lor au o speranta de viata mai buna. Inca din 1842, reformatorul social englez Edwin Chadwick documenta o discrepanta de 30 de ani intre speranta de viata a barbatilor din cele mai sarace clase sociale si cea a nobilimii.
In zilele noastre, britanicii din zonele mai avute, precum Kensington si Chelsea, pot trai cu pana la 14 ani mai mult decat concetatenii din Glasgow, spre exemplu. In SUA, diferentele merg pana la 25 de ani.
Clare Bambra, profesor de politici de sanatate publica si director al Institutului Wolfson Research for Health and Wellbeing de la universitatea britanica Durham, scrie, in Al Jazeera, despre economia politica a sanatatii si felul in care politicile guvernamentale pot influenta atat sanatatea cetatenilor, cat si economiile tarilor vizate.
Experta arata ca politicile publice din intreaga lume trebuie sa se concentreze pe intelegerea si reducerea acestor inegalitati in domeniul sanatatii, nu numai din motive morale, cat si economice, intrucat aceste discrepante au costuri economice ridicate.
Clare Bambra recunoaste ca solutiile sunt inca departe, avand in vedere ca motivele pentru care se produc aceste inegalitati sunt complexe si contestate.
In general, explicatia pentru inegalitatile de sanatate are de-a face cu determinantii sociali ai sanatatii, adica mediul in care oamenii traiesc si muncesc. Bogatii au acces mai bun la un mediu care promoveaza sanatatea, cum ar fi educatie mai buna, case de calitate mai buna, slujbe mai stabile in spatii sigure. Cu cat esti mai sarac, cu atat aceste conditii se degradeaza si iti degradeaza sanatatea.
Din aceasta ipoteza apar mai multe teorii, care conduc spre o concluzie simpla: conteaza mai mult politica decat stiinta cand vine vorba d
