Poliţiştii au aplicat 12.097 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.397.000 de lei şi au prins 309 suspecţi de infracţiuni, dintre care 18 au fost reţinuţi şi opt arestaţi, în urma acţiunilor de sâmbătă, care continuă până pe 24 iunie, informează Poliţia Română. Sâmbătă, peste 10.000 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor au acţionat, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise sărbătorii Rusaliilor. Astfel, în urma activităţilor preventive desfăşurate de către structurile de poliţie, la nivel naţional, nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau incidente grave. În prima zi de a minivacanţei nu a fost comisă nicio infracţiune de omor, loviri cauzatoare de moarte, tentativă la infracţiunea de omor sau vătămare corporală gravă. În schimb, poliţiştii au constatat 483 de infracţiuni, dintre care 317 în flagrant. Dintre acestea, 133 au fost de natură judiciară, 75 economico-financiare, 205 la regimul circulaţiei rutiere şi 70 de altă natură. Poliţiştii au prins 309 suspecţi de infracţiuni, dintre care 18 au fost reţinuţi şi opt arestaţi. De asemenea, au depistat 23 de persoane urmărite în temeiul legii. Totodată, poliţiştii au confiscat 12 arme, dintre care şase letale şi şase neletale şi au identificat trei autovehicule furate. În total, în urma abaterilor contravenţionale constatate, au fost aplicate 12.097 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.397.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 120.900 de lei. Dintre amenzi, 2.131 au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică,