Saşii din zona Ţării Făgăraşului, împreună cu prietenii, rudele şi familiile lor, vor petrece o zi festivă a comunităţii la Seliştat.
Astfel, pentru 30 iunie membrii comunităţii au organizat un program în care toţi cei prezenţi pot lua parte la slujba religioasă ce va începe de la ora 11.15, iar de la ora 13.30 pot urmări un program de cântece şi dansuri.
De la ora 15.00 cei prezenţi sunt invitaţi să asiste la o piesă de teatru inedită. O actriţă din Germania care a studiat la Paris şi la Londra, Christiane Hess, va juca în piesă, cu o mască, 32 de roluri!
Piesa se numeşte „Dumnezeu, clopote, credincioşi”, iar actriţa vrea să îi ducă pe spectatori în lumea Germaniei de Nord. Deşi piesa va fi în limba germană, va exista traducere în limba română pe toată durata piesei.
Cei care vor să participe trebuie să achite 15 lei, la biroul Forumului German sau la cel al Bisericii Evanghelice C.A. din Făgăraş. Persoanele care vor merge la Seliştat cu maşina personală vor achita doar 10 lei. Petrecerea este finanţată de Forumul Democrat al Germanilor din judeţul Braşov, precizează Bună Ziua Făgăraș
Saşii din zona Ţării Făgăraşului, împreună cu prietenii, rudele şi familiile lor, vor petrece o zi festivă a comunităţii la Seliştat.
Astfel, pentru 30 iunie membrii comunităţii au organizat un program în care toţi cei prezenţi pot lua parte la slujba religioasă ce va începe de la ora 11.15, iar de la ora 13.30 pot urmări un program de cântece şi dansuri.
De la ora 15.00 cei prezenţi sunt invitaţi să asiste la o piesă de teatru inedită. O actriţă din Germania care a studiat la Paris şi la Londra, Christiane Hess, va juca în piesă, cu o mască, 32 de roluri!
Piesa se numeşte „Dumnezeu, clopote, credincioşi”, iar actriţa vrea să îi ducă pe spectatori în lumea Germaniei de Nord. Deşi piesa va fi în limba germană, va exista traducere în limba rom