Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ două tone de orz s-au împrăştiat pe drumul dintre Lumina şi Năvodari

Publicat in Gazeta de Navodari, duminică 23 iunie 2013 ·

Un TIR încărcat cu peste 25 de tone de orz, se îndrepta sâmbătă seară, spre localitatea Corbu. Pe drumul dintre Lumina şi Năvodari, un şurub a cedat şi o cantitate impresionantă de cereale s-a împrăştiat pe carosabil îngreunând circulaţia din zonă. Poliţia a intervenit pentru fluidizarea traficului. „Datorită neatenției conducătorului autocamionului, au fost deversate mai multe tone de orz pe partea carosabilă, pe o porțiune de mai mulți kilometri, punând astfel în pericol siguranța rutieră. A fost intervenit prompt pentru fluidizarea traficului rutier”, a declarat Radu Caracaş, agent Poliţia Locală. Şoferul TIR-ului spune că nu este prima dată când transportă asemenea cantităţi cu autocamionul. Şi pentru că nu constatase nicio neregulă când a pornit la drum, bărbatul crede că, în mers, hoţii au forţat uşa şi au slăbit şurubul. „A umblat acolo la cuiul acela și cred că a vrut să deschidă ușa. Când și-a dat seama că o să curgă de acolo, a lăsat cuiul nepus, și aici într-o groapă, când am intrat în ea, s-a deschis oblonul”, a declarat șoferul TIR-ului. Pentru a recupera o parte din pagubă, şoferul s-a apucat să adune orzul de pe carosabil cu…găleata.

Un TIR încărcat cu peste 25 de tone de orz, se îndrepta sâmbătă seară, spre localitatea Corbu. Pe drumul dintre Lumina şi Năvodari, un şurub a cedat şi o cantitate impresionantă de cereale s-a împrăştiat pe carosabil îngreunând circulaţia din zonă. Poliţia a intervenit pentru fluidizarea traficului. „Datorită neatenției conducătorului autocamionului, au fost deversate mai multe tone de orz pe partea carosabilă, pe o porțiune de mai mulți kilometri, punând astfel în pericol siguranța rutieră. A fost intervenit prompt pentru fluidizarea traficului rutier”, a declarat Radu Caracaş, agent Poliţia Locală. Şoferul TIR-ului spune că nu este prima dată când transportă asemenea cantităţi cu autocamionul. Şi pentru că nu const

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 17 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 22 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°