Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Pavãl: Important este sã nu uitãm de promisiunile fãcute în campania electoralã

Publicat in Vremea Noua, duminică 23 iunie 2013 ·

INTERVIU Primarul municipiului Vaslui, social-democratul Vasile Pavãl, aflat la cel de-al doilea mandat de edil, vorbeste, într-un interviu acordat AGERPRES, despre investitiile derulate în municipiul resedintã de judet, despre modul cum a reusit sã achite toate datoriile primãriei astfel încât institutia sã nu mai aibã niciun fel de arierate, dar si despre problemele socio-economice cu care se confruntã orasul pe care-l conduce.

AGERPRES: Domnule primar, a trecut un an de la cîstigarea celui de-al doilea mandat. Ce proiecte aveti si cât de mult vã ajutã faptul cã partidul din care faceti parte se aflã acum la guvernare?

Vasile Pavãl: Pentru mine momentul realegerii în functia de primar a venit firesc si mi-a dat posibilitatea sã continui ceea ce am început în primul mandat. În perioada 2008 – 2012 am cãpãtat experienta necesarã astfel încât sã pot acum continua modernizarea Vasluiului prin derularea unor proiecte importante. Oamenii nu m-au votat pentru a intra în scandaluri sau pentru a comenta ce se întâmplã pe scena politicã. Poate cã fãcând parte dintr-un partid aflat la putere, am posibilitatea sã gãsesc mai multe usi deschise, dar usile deschise nu înseamnã neapãrat bani. Trecem cu totii printr-o crizã, sã nu uitãm acest lucru. Important este ca, din orice partid facem parte, sã nu uitãm de promisiunile fãcute în campania electoralã. Chestiunea cu puterea si opozitia este una relativã, esential e sã ne respectãm alegãtorii.

AGERPRES: Criza economicã ne-a afectat pe toti, dar cu toate acestea conduceti una dintre putinele primãrii care nu are datorii. Cum ati reusit acest lucru?

Vasile Pavãl: Am gestionat serviciile locale timp de mai multi ani si mi-am gândit mereu actiunile astfel încât ele sã aibã acoperire din punct de vedere financiar. E important sã nu te întinzi mai mult decât îti este plapuma. Poate dacã mergeam cu gradul de înd

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°