Autorităţile locale din Novaci spun că până la sfârşitul acestei săptămâni vor lua o decizie în ceea ce priveşte căminul de bătrâni. Vor fi cântărite cele două oferte primite de la organizaţia nonguvernamentală şi de la Mitropolia Olteniei. Cea mai bună ofertă va prelua acest serviciu.
Dacă în urmă cu ceva timp, Mitropolia Olteniei era dată drept câştigătoare în ceea ce priveşte preluarea Serviciului de Asistenţă Socială - Persoane Vârstnice din Novaci, acum situaţia este cu totul alta. Organizaţia nonguvernamentală din capitală este încă în cărţi şi are şanse mari să preia căminul de bătrâni. Reprezentanţii primăriei spun că vor încerca să ia o decizie până la sfârşitul acestei săptămâni. “Demersurile le-am făcut cu externalizarea acestei activităţi, la momentul actual sunt cele două oferte, Mitropolia Olteniei şi un ONG de la Bucureşti, care sunt interesaţi de preluarea acestei activităţi. Trebuie să cântărim exact varianta optimă care avantajează localitatea. Încă suntem la nivel de analiză a ofertelor, în aşa fel încât începând cu 1-2 iulie, cel târziu să fie preluată activitatea. Cântărim cine investeşte mai mult, cine oferă condiţiile cele mai bune bătrânilor, cine preia o parte bună din angajaţi, ce plan de activitate pe următorii ani, la cel puţin zece ani. Cred că săptămâna aceasta ne vom decide”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul din Novaci.
Cei 21 de angajaţii ai Serviciul de Asistenţă Socială - Persoane Vârstnice intră în şomaj de la 1 iulie, pentru o parte din ei există premise să fie preluaţi de unitatea care va gestiona căminul. Nici tipul contractului nu a fost stabilit. Există două variante, fie de atribuire cu folosinţă gratuită, fie de concesiune.
Tarife mai mici pentru bătrânii căminului
Doar 10 bătrâni mai sunt îngrijiţi în prezent la acest azil. Tarifele practicate sunt de 1600 şi 1800 lei. Autorităţile locale spu