Construcţia noului grup energetic va începe, după toate estimările, la începutul anului 2014. Declaraţia îi aparţine directorului directorului Direcţiei Strategii Dezvoltare din cadrul CE Oltenia, Ion Petroniu. Timp de trei ani şi până când se va finaliza investiţia de la Rovinari, vor fi create aproximativ 1.500 de locuri de muncă în judeţul Gorj.
Invitat la emisiunea „Punctul pe I” de la AccesTV, directorul Direcţiei Strategii Dezvoltare din cadrul CE Oltenia, Ion Petroniu, a prezentat proiectele companiei în următorii ani, cu atât mai mult cu cât această societate de stat este parte componentă a Planului Naţional de Investiţii din România. Astfel, în ceea ce priveşte construcţia noului grup energetic de 600 MW de la Rovinari, mâine, Petroniu se va întâlni cu reprezentanţii companiei chineze pentru pune la punct ultimele aspecte legate de studiul de soluţii şi de fezabilitate. Va urma partea de negociere, situaţie în cadrul căreia se va evalua aportul în natură venit din partea CE Oltenia. Cu o derulare a discuţiilor, conform, planificărilor, Petroniu crede că în primăvara anului viitor va începe construcţia noului grup energetic. La o evaluare estimativă, noua investiţie de la Rovinari va însemna securizarea a 3.000 de locuri de muncă. „La începutul anului vom începe lucrările, iar evaluarea făcută demonstrează că vor fi securizate 3.000 de locuri de muncă în sectorul minier, se vor crea 300 de noi locuri de muncă, iar pe timpul implementării proiectului 2014-2017, se vor înfiinţa 1.000-1.500 locuri de muncă. Prin acest nou grup energetic de la Rovinari vom avea posibilitatea de a ne desface producţia, vom putea vinde şase milioane tone de cărbune pe an”, a explicat directorul Ion Petroniu la emisiunea „Punctul pe I” de la AccesTV.
Grup energetic pe gaz
Banii obţinuţi pe listarea pe bursă a aportului de capital de 15% vor fi folosiţi conform pl