Federaţia chineză de fotbal (CFA) a anunţat luni că a decis să îl demită din postul de selecţioner naţional pe spaniolul Jose Antonio Camacho, informează agenţia Xinhua, recepţionată de AGERPRES. Oficialii fotbalului chinez au luat această hotărâre la o săptămână după umilitoarea înfrângere suferită de reprezentativa Chinei în meciul amical cu Thailanda (1-5), care a ridicat la 11 numărul eşecurilor înregistrate în 20 de partide disputate sub conducerea lui Camacho, al cărui salariu se ridica la 2,8 milioane euro pe an, potrivit presei locale. Conform contractului dintre cele două părţi, valabil până în august 2014, concedierea tehnicianului spaniol, în vârstă de 58 ani, i-ar putea costa pe responsabilii CFA aproximativ 3 milioane euro, adaugă Xinhua. Reprezentativa Chinei ocupă locul 95 în clasamentul FIFA fiind eliminată din cursa pentru calificarea la Cupa Mondială 2014 în turul 3 al preliminariilor zonei asiatice. Sursa: AGERPRES
Federaţia chineză de fotbal (CFA) a anunţat luni că a decis să îl demită din postul de selecţioner naţional pe spaniolul Jose Antonio Camacho, informează agenţia Xinhua, recepţionată de AGERPRES. Oficialii fotbalului chinez au luat această hotărâre la o săptămână după umilitoarea înfrângere suferită de reprezentativa Chinei în meciul amical cu Thailanda (1-5), care a ridicat la 11 numărul eşecurilor înregistrate în 20 de partide disputate sub conducerea lui Camacho, al cărui salariu se ridica la 2,8 milioane euro pe an, potrivit presei locale. Conform contractului dintre cele două părţi, valabil până în august 2014, concedierea tehnicianului spaniol, în vârstă de 58 ani, i-ar putea costa pe responsabilii CFA aproximativ 3 milioane euro, adaugă Xinhua. Reprezentativa Chinei ocupă locul 95 în clasamentul FIFA fiind eliminată din cursa pentru calificarea la Cupa Mondială 2014 în turul 3 al preliminariilor zonei asiatice. Sursa: AGERPR