E un blestem, fiindcă ce altceva se poate spune despre presa noastră? Avem Cotidianul lui Nistorescu pe de o parte, Evenimentul Zilei de cealaltă parte. Avem România TV a pesedistului Ghiţă, dar şi Naşul TV de la Radu Moraru. În sfârşit, găsim pe de o parte a baricadei Antenele, pentru ca ȋn cealaltă tabără să-i vedem pe cei de la B1. Culmile partizanatului, Antena 3 şi B1 TV, cu formate asemănătoare, ambele agresive, ambele cu misiuni cât se poate de evidente; directorul general al postului B1 este, deloc ȋntâmplător, Sorin Oancea – tot un fost antenist, la fel ca Ion Cristoiu. La ambele televiziuni vedem atâţia oameni de presă care lovesc la unison ȋntr-o singură direcţie pentru a ȋntreţine un conflict care devine din ce ȋn ce mai fals şi mai irelevant pentru cea mai mare parte a electoratului.
Pe deasupra ȋnsă mai avem şi partizani de meserie care trec cu nonşalanţă, peste noapte, dintr-o tabără ȋn alta. Oameni de presă care până mai ieri loveau la comandă doar ȋn PSD&co. pentru ca azi să dea, dintr-odată, tot la comandă, doar ȋn Băsescu&co. Sau viceversa. Domnule Cristoiu, nu trebuie să căutaţi prea departe pentru a găsi un astfel de profesionist maleabil:
ȋl vedeţi ȋn fiecare zi când vă uitaţi ȋn oglindă.
Practic, televiziunile de ştiri sînt urmărite de un număr mic de telespectatori prin raportare la numărul celor care urmăresc filme de acţiune la televiziunile generaliste. Aceşti telespectatori sînt asemenea lui Jupân Dumitrache şi Nae Ipingescu. Se uită la televiziunile de ştiri pentru a-şi descoperi propriile simpatii şi antipatii.
Manipulării prin burtiere i se adaugă manipularea prin talk-show-uri. Ţinînd locul ziarelor de opinie de pe vremea lui Ion Ghica, talk-show-urile sînt categoric tendenţioase: de la structura invitaţilor pînă la intervenţiile moderatorului.
Concluzie: Au trecut 133 de ani de cînd Ion Ghica se văita că
