Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propunere pentru scutirea de impozit a agricultorilor calamitaţi

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 24 iunie 2013 ·

Aşa arăta un lan de păpuşoi după o repriză de grindină Deputalul Nini Săpunaru a făcut acest anunţ ieri, în cadrul unei conferinţe de presă

Agricultorii afectaţi de grindina căzută în ultima perioadă ar putea scăpa de plata impozitelor, dacă procentul de calamitate depăşeşte 50%. ”Cred că astăzi sau maine o să dăm drumul la o iniţiativă legislativă privind scutirea agricultorilor de la plata impozitelor, cei care au avut calamitată suprafaţa de culturi cu peste 50%. O vom face ca iniţiativă comună a USL Vrancea. Vom încerca să adunăm în jurul acestei iniţiative şi deputaţi din alte judeţe unde au fost culturi calamitate”, a declarat deputatul Nini Săpunaru, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la sediul Partidului Naţional Liberal. În Vrancea grindina a făcut prăpăd. Agricultorii nu prea mai au ce culege din vii şi livezi. Comunele lovite puternic sunt Jariştea, unde aproape 80% din suprafaţa de vie a fost calamitată de grindină, dar şi Bilieştiul, unde sute de hectare au fost distruse în această lună. La fel s-a întamplat şi în comuna Ţifeşti, unde 1.400 de hectare de culturi au fost afectate în diferite grade, cuprinse între 20% şi 60%. Comuna Boloteşti a fost aşezată de asemeni pe harta zonelor puternic afectate de grindină. Aici peste 400 de hectare de vie au fost făcute una cu pămantul, alte 180 de hectare de livadă şi 100 ultivate cu porumb fiind afectate. De asemenea, şi 30 de hectare cultivate cu legume au fost calamitate. Conform declaraţiilor preşedintelui Federaţiei Viticultorul, Manole Toader, pagubele sunt cam în jur de 35% la nivel de judeţ. Fermierul mai spune că pe viticultorii care şi-au asigurat preventiv culturile nu îi va despăgubi nimeni. Chiar dacă mulţi sunt asiguraţi, firmele de asigurări nu dau nimic dacă nu este formată bobiţa la strugure, pentru că aşa sunt clauzele din contracte. O statistică mai largă arată că în V

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 36 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°