Ieri, timp de vreo 20 de minute am poposit în perimetrul locului în care, anual, se desfăşoară, timp de două săptămâni, tradiţionala sărbătoare „Drăgaica Buzăului”.
A fost ultima zi de funcţionare a acestui târg. M-am întâlnit acolo cu poetul Teo Cabel pentru a-i înmâna un manuscris al prietenului nostru, poetul şi prozatorul Cornel Diaconu. Ocazie cu care am făcut şi câteva poze, dând un tur al târgului. Un spaţiu de dimensiunile unui stadion olimpic, dreptunghiular, postat cu zeci de „corturi” cu îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, jocuri electronice, „tiribombe” şi multe alte fleacuri necesare unei mulţimi fără prea multe pretenţii culturale. Tot târgul, în tot acest timp, a fost învăluit într-o perdea intensă de fum de grătar. Faţă de anii trecuţi, numărul grătarelor s-a triplat. Peste tot numai mici, cârnaţi de toate felurile, friptură de pui şi de porc, muştar şi bere.
Am simţit un gol în sufletul meu afumat de mici. Ce-ar fi fost ca, undeva, într-un colţ al târgului, autorităţile să facă loc şi pentru o mini librărie: vreo nouă metri pătraţi, o masă, un scaun şi un raft cu vreo câteva sute de cărţi ale scriitorilor buzoieni? Eventual şi cu scriitorii noştri prin jur! Pentru eventuale autografe. Nişte cărţi care ar putea fi vândute doar pentru autograf, la preţul mic al unei jumătăţi de mic. Am deja proiectul pe masă. Sper să fiu înţeles cum trebuie. Mai pe româneşte spus, micii intră pe o parte şi ies pe alta. Cărţile…
Ieri, timp de vreo 20 de minute am poposit în perimetrul locului în care, anual, se desfăşoară, timp de două săptămâni, tradiţionala sărbătoare „Drăgaica Buzăului”.
A fost ultima zi de funcţionare a acestui târg. M-am întâlnit acolo cu poetul Teo Cabel pentru a-i înmâna un manuscris al prietenului nostru, poetul şi prozatorul Cornel Diaconu. Ocazie cu care am făcut şi câteva poze, dând un tur al târgului.
