Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria: Preşedintele critică desemnarea unui lider ultranaţionalist la conducerea Comisiei parlamentare de etică

Publicat in Adevarul, marți 25 iunie 2013 ·

Un nou conflict a izbucnit între guvernul de centru-stânga şi şeful statului bulgar, Rosen Plevneliev, care a criticat vehement luni desemnarea în fruntea Comisiei parlamentare de etică şi luptă împotriva corupţiei a liderului ultranaţionalist Volen Siderov.

„Această nominalizare reprezintă o provocare în ce priveşte întruchiparea eticii în parlamentul bulgar”, a declarat Rosen Plevneliev, relatează France Presse.

Cu ajutorul sprijinului lor tacit, ultranaţionaliştii au permis ca la 29 mai guvernul de centru-stânga condus de economistul independent Plamen Oreşarski să fie învestit de parlament, deoarece este susţinut numai de 120 de deputaţi socialişti şi liberali ai minorităţii turco-musulmane (MDL), din totalul de 240.

Volen Siderov este cunoscut pentru limbajul său violent, în special împotriva minorităţilor etnice, a homosexualilor şi investitorilor străini. Pe 20 iunie, el l-a agresat verbal pe şeful statului cu prilejul unei reuniuni desfăşurate la sediul preşedinţiei, împiedicându-l pe Plevneliev să pronunţe alocuţiunea în deschiderea consiliului consacrat crizei politice din ţară.

Actuala criză a fost declanşată de nominalizarea pe 14 iunie la conducerea Agenţiei de securitate naţională (DANS) a controversatului parlamentar Delian Peevski, ales din partea MDL. Magnat al presei în vârstă de 32 de ani, având legături cu o bancă puternică, el este suspectat de activităţi ilegale.

Demisia sa, intervenită înainte de anularea în parlament a numirii sale, care îl aprobase anterior, nu a avut darul de a-i calma pe manifestanţi, revoltaţi în continuare împotriva clasei politice şi presupuselor legături ale acesteia cu 'oligarhia'.

Mii de manifestanţi s-au reunit din nou luni la Sofia şi în alte mari oraşe, pentru a 11-a zi la rând, ca să ceară demisia guvernului pe care îl acuză că 'serveşte oligarhia'.

„Prin prote

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 23 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 18 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 28 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 18 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum o ora
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°