Poliţiştii sătmăreni nu au avut timp să “stea la umbră” la sfârşitul săptămânii trecute. Şi asta pentru că au fost solicitaţi să intervină în mai multe situaţii de urgenţă. Din nefericire, doi şoferi s-au ales cu răni grave la Tiream şi la Negreşti-Oaş, în timp ce la Santău un localnic s-a ales cu livada incendiată. De asemenea, patru persoane condamnate şi urmărite naţional au fost depistate şi închise în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare. Doi şoferi răniţi grav
Pe raza judeţului Satu Mare au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute trei evenimente rutiere care s-au soldat cu accidentarea gravă a două persoane. Primul eveniment rutier s-a produs vineri la Tiream, unde Mirel T., în vârstă de 41 de ani din Chereuşa, în timp ce conducea un tractor cu o remorcă s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma evenimentului produs pe fondul neadaptării vitezei ansamblului de vehicule, conducătorul auto a suferit răni grave. Un alt accident de circulaţie a avut loc, sâmbătă seara, la Bixad, în cadrul căruia G.F., în vârstă de 16 ani, care conducea un autoturism marca BMW a provocat un accident cu pagube materiale. Minorul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis. Cel de-al treilea eveniment rutier a fost înregistrat duminică dimineaţa pe strada Victoriei din oraşul Negreşti Oaş, unde Dan C., în vârstă de 24 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo, pe fondul conducerii irmprudente, a intrat cu maşina într-un gard. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş în vederea acordării de îngrijiri medicale. Piroman săltat la Tiream
Lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Tiream au fost solicitaţi sâmbătă să intervină în localitatea Vezendiu pentru a aplana un conflict între Simona S., în vâ