Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentul din Muntenegru: Antonescu le mulţumeşte autorităţilor şi localnicilor care au acordat ajutor

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 24 iunie 2013 ·

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a transmis, luni, în numele Parlamentului român şi al autorităţilor din România, mulţumiri autorităţilor şi cetăţenilor din Muntenegru care s-au implicat direct, fie acordând ajutor la faţa locului, fie donând sânge pentru cetăţenii români răniţi. “Doresc să le transmit mulţumiri autorităţilor muntenegrene care s-au implicat în acest accident şi au luat măsuri rapide pentru gestionarea acestei situaţii extrem de dificile. În plus, doresc să le mulţumesc, în numele Parlamentului din România şi autorităţilor române, cetăţenilor muntenegreni, care s-au aflat la locul tragediei şi care s-au implicat direct, fie acordând ajutor la faţa locului, fie donând sânge pentru cetăţenii români răniţi”, precizează Antonescu. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a transmis, luni, un mesaj pentru familiile românilor implicaţi în accidentul de lângă Podgoriţa, capitala Muntenegru, precum şi un mesaj de condoleanţe pentru familiile celor decedaţi în accident. “Am aflat cu tristeţe de accidentul deosebit de grav în care a fost implicat un autocar cu cetăţeni români, pe o şosea dintr-o regiune montană situată în apropiere de Podgoriţa, capitala Muntenegru. În numele Senatului României şi al meu personal, transmit regretul profund pentru tragedia întâmplată şi cele mai sincere condoleanţe familiilor celor decedaţi în acest accident”, se arată în mesajul transmis de Antonescu. “Suntem, totodată, alături de cei care au fost răniţi în acest nefericit accident, exprimându-ne speranţa că au primit cele mai bune ajutoare medicale şi că au fost transportaţi cu grijă la spitalele din Muntenegru”, se mai precizează în mesaj. Cel puţin 19 persoane au murit după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică după-amiază. Alţi 27 de pasageri au suferit răni moderate. Un copil muntenegrean care era pe

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 42 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 34 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 38 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°