Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camera care ABSOARBE orice sunet. Cum arată încăperea fără ECOU | GALERIE FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 iunie 2013 ·

Camera în care este atât de liniște încât persoanele își aud pulsația sângelui este folosită în general la testarea dispozitivelor care urmau să ajungă în spațiu. O astfel de cameră este construită la Universitatea Tehnică din Danemarca, însă fotografiile din interiorul ei sunt extrem de rare.

Sursa: The Daily Mail

Camera anecoidă de la Universitatea din Danemarca are pereții căptușiți cu un strat de fibră de sticlă gros de un metru, iar pereţii dubli sunt confecţionaţi din oţel izolant şi beton.

SUMARUL ARTICOLULUI Camera care ABSOARBE orice sunet. Cum arată încăperea fără ECOU | GALERIE FOTOFOTO 1FOTO 2FOTO 3FOTO 4FOTO 5

CLICK PE IMAGINILE DE MAI SUS PENTRU GALERIA FOTO!

În astfel de camere își testează NASA astronauţii, pentru a vedea cât timp rezistă aceştia în medii ostile fără să abă halucinaţii.

De asemenea, aceasta încăpere este folosită de companiile care vor să afle cât de ridicat este nivelul de sunete scos de anumite produse electronice.

O astfel de cameră există și la noi în țară, la Facultatea de Mecanică din Iaşi, construită în 1982 pentru a servi testarea rulmenţilorTOP 10. Fenomene BIZARE din ultimii ani GALERIE FOTO + VIDEO

Cel mai FIERBINTE loc din lume. Temperatura ajunge până la 65 de grade | GALERIE FOTO

Următoarea ATLANTIDA. Insula care va fi înghițită de ape în 60 de ani | GALERIE FOTO

America și Europa la câțiva metri distanță. Locul unde se întâlnesc continentele.

RECOMANDĂRILE EDITORILOR:Taximetriștii țepari de la Gara de Nord, luați la control de Poliție. S-au dat amenzi de 16.600 de lei. Evz a dezvăluit modul de acțiune al șarlatanilorPremianţii Marii Loji Naționale din România, pe podiumul Ateneului Român. Află cine sunt.Bătaie între un jurnalist cu valențe de candidat și un ales local. Omul de presă a fost luat la pumni

TOP 3 ARTICOL

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°