Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica este sărbătorită de români în fiecare an pe 24 iunie. Aceasta este cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului, care coincide, ca dată cu Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Sânzienele marchează începutul verii, pentru că, pe 21 iunie, este Solstiţiul de Vară sau “vara astronomică”. Soarele se află în cel mai înalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pământ este ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă.

De Sânziene, tradiţia spune că “timpul se face bun, îngăduitor, creşte şi cuprinde gândul omului, purtându-l peste câmpurile şi poienile pline de flori, parfumate cu miros de Rai”. Este momentul în care orice muritor care bate la “vămile nevăzutului şi neştiutului” poate să intre, doar purtând pe cap o coroniţă galbenă de flori sau folosind un fir de Sânziană.

Sărbătoarea este una cu totul specială şi ţine o noapte şi o zi, iar noaptea de Sânziene este una magică, este noaptea focurilor de vară, fiindcă “este vară în cer şi vară pe pământ, este vară în suflete şi trupuri, este anotimpul dragostei şi al vieţii plenare”.

Sânzienele sunt în primul rând flori de câmp, galbene-aurii, cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, cu miros puternic de fân şi a miere. La cea mai mică atingere, din ele se scutură o ploaie fină de aur, pentru că tradiţia spune că ele sunt florile solstiţiului de vară, iubitoare de soare, iar viaţa lor este scurtă, de numai două-trei săptămâni, atâta vreme cât astrul zilei se află în plină putere.

În traditia populară, Sânzienele sunt şi nişte făpturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, făpturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefăcătoare. Această denumire a lor este adesea cauza pentru care sunt confundate cu Ielele, Măiastrele sau Vântoasele, care, de regulă, sunt zâne rele.

Părerile specialiştilor, dar şi ale ţăranilor, sunt extrem