Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Edward şi contesa de Wessex efectuează, luni şi marţi, o vizită în România

Publicat in Rondul de Sibiu, luni 24 iunie 2013 ·

În cadrul programului oficial, cei doi vor participa la o suită de evenimente care celebrează aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea British Council în România, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, această ocazie marchează prima vizită oficială a prinţului Edward şi contesei de Wessex în România.

British Council a deschis centrul din România încă din anul 1938, ţara noastră fiind una dintre primele patru ţări din lume în care s-a deschis un birou British Council, alături de Egipt, Portugalia şi Polonia.

Datorită enormei cereri de expertiză britanică şi informaţii despre Marea Britanie apărute în urma căderii regimului comunist din România, în 1990 British Council a căpătat identitate proprie şi şi-a stabilit sediul într-o clădire din centrul Bucureştiului.

Începând cu 1990 au fost stabilite relaţii de parteneriat cu instituţii locale şi s-a dezvoltat activitatea regională în Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.

În cadrul programului oficial, cei doi vor participa la o suită de evenimente care celebrează aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea British Council în România, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, această ocazie marchează prima vizită oficială a prinţului Edward şi contesei de Wessex în România.

British Council a deschis centrul din România încă din anul 1938, ţara noastră fiind una dintre primele patru ţări din lume în care s-a deschis un birou British Council, alături de Egipt, Portugalia şi Polonia.

Datorită enormei cereri de expertiză britanică şi informaţii despre Marea Britanie apărute în urma căderii regimului comunist din România, în 1990 British Council a căpătat identitate proprie şi şi-a stabilit sediul într-o clădire din cent

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum 59 minute
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum 2 ore
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum 16 minute
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum 42 minute
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 3 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Mesaje de Revelion 2025. Urări pentru prieteni, rude sau colegi

Ziua Constanta acum 6 minute
Revelionul 2025 este momentul perfect pentru a transmite urări și felicitări celor dragi, fie că sunt prieteni, rude sau colegi. Anul 2025 bate la ușă, iar momentul celebrării începutului unui nou an este întotdeauna unul plin de emoție și speranță.

Crește numărul mașinilor furate care ajung în România! Unde au fost descoperite cele mai multe autovehicule

Ziua Constanta acum 29 minute
În 2024, polițiștii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, cu o creștere de 52,6% față de anul anterior. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, în județele Satu Mare și Bihor, dar și la granița cu Bulga

Poliţia de Frontieră: Peste 300 de autovehicule furate, descoperite la frontieră în primele unsprezece luni ale anului 2024 / Numărul, în creştere cu 52,6% faţă de anul anterior

News.ro acum o ora
În primele unsprezece luni din 2024, poliţiştii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, din care 253 autoturisme, 21 camioane, 25 microbuze, 6 motociclete, 5 remorci şi 1 autocar. Numărul mijloacelor de transport semnalate ca suspecte a

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum 2 ore
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°