Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Ion Lungu a oferit 5.000 de sarmale şi sticle cu apă pelerinilor veniţi la hramul Sucevei

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 24 iunie 2013 ·

La fel ca în fiecare an, de Zilele Sucevei, primarul Ion Lungu şi familia sa au oferit 5.000 de sarmale şi 5.000 de sticle cu apă pelerinilor veniţi din toată ţara să se roage la moaştele Sfântului Ioan cel Nou.

„Conform tradiţiei, şi în acest an, împreună cu familia mea, am împărţit sarmale, pâine şi apă plată enoriaşilor. Vrem să dovedim că suntem bune gazde, aici, la Suceava. Sarmalele pe care le dăm noi sunt o mică parte din cele care se împart în aceste zile aici, la Mănăstirea , la hramul de Sânziene. De aceea le şi mulţumesc gospodinelor din municipiul Suceava, pentru că sunt foarte multe doamne care, la rândul lor, dau şi ele sarmale pelerinilor. Este un gest de apreciere pentru cei care ne vizitează oraşul”, a spus Ion Lungu.

Pentru cei veniţi din alte judeţe au fost luate măsuri şi pentru a avea un acoperiş deasupra capului.

„Sunt o mulţime de pelerini, în special din Maramureş, care rămân şi peste noapte aici, de aceea le-am pregătit şi cazare la căminele unor licee din municipiu şi în câteva săli de sport pregătite în acest sens. În total, punem la dispoziţia pelerinilor aproximativ 500 de locuri de cazare. Avem şi un microbuz care îi va transporta gratuit către locurile de cazare”, a precizat şeful municipalităţii sucevene.

Lângă mănăstire a fost instalat şi un cort pentru situaţii de urgenţă, fiind prezentă şi o maşină de la Salvare, în caz de cuiva i se face rău.

Sticle cu apă vor fi împărţite şi astăzi, când se estimează că 10.000 de persoane vor participa la slujbă la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

La fel ca în fiecare an, de Zilele Sucevei, primarul Ion Lungu şi familia sa au oferit 5.000 de sarmale şi 5.000 de sticle cu apă pelerinilor veniţi din toată ţara să se roage la moaştele Sfântului Ioan cel Nou.

„Conform tradiţiei, şi în acest an, împreună cu familia mea, am împărţit sarmale,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum o ora
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 25 minute
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum o ora
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum o ora
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum o ora
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°