Rudele pasagerilor aflați în autocarul care s-a prăbușit aseară într-o râpă din Muntenegru povestesc clipele de coșmar prin care trec de ore bune și acuză autoritățile române de lipsă de comunicare și respect față de tragedia prin care trec.
Într-o intervenție telefonică la B1 TV, Raluca Iancu, a cărei părinți și mai multe alte rude s-au aflat în autocarul companiei Gregory Tour, a declarat că a aflat despre accident de la un verișor, iar niciunul dintre telefoanele date la celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe nu i-a adus vreo informație concretă despre starea părinților săi.
"Toți sunt între 65 și 70 de ani, au plecat pentru a nu știu câta oară cu aceeași agenție și nu s-a întâmplat, nu știu ce să zic. Au mai fost de câteva ori cu aceeași agenție, nu știu dacă a fost aceeași agenție de transport. Am aflat ieri la ora 18.30, când un unchi, care e mai puțin rănit, și-a sunat fiul și așa am aflat. La celula de criză, am sunat de dimineață, la 6 fără ceva, după ce am văzut numărul la o televiziune. Întâi am luat legătura cu agenția, dar nu ne-a mai contactat nimeni. Ne-a sunat agenția la un moment dat pentru că le-a cerut MApN-ul CNP-urile pasagerilor, nu aveau nici măcar lista cu pasagerii. N-am nicio așteptare din partea autorităților, sper din suflet că persoanele neidentificate de la reanimare sunt restul familiei mele. Sunt dezamăgită de comunicarea și grija pe care ne-au acordat-o", a declarat Raluca Iancu, a cărei mamă și un unchi sunt internați la Terapie Intensivă.
Femeia a mai precizat că anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe, potrivit căruia rudele victimelor pot apela oricând la autoritățile române, "este o mare minciună, nu ne-a contactat nimeni, ba ne spun că ați mai sunat și acum o jumătate de oră".
CITIȚI ȘI: Presa locală: 19 români au MURIT într-un accident de autocar. Titus Corlățean merge de urgență la fața lo