Vantul de stepa nu se opreste niciodata. Oriunde ai fi bate: peste rau, prin parul negru al fetelor, pe campul fara orizont, printre zgarie-norii aurii, peste gluga kaki a soldatilor care asteapta limuzinele oficiale. Vantul de stepa bate dinaintea Hoardei de Aur, dinaintea venirii lui Brejnev si a petrolului, dinainte ca Akmola sa fie redenumita simplu Capitala – Astana. Vantul de stepa e singurul lucru din Kazahstan mai puternic decat fiul păstorului Abish si al Alzhanei: Nursultan, cel mai norocos dintre dictatori.
Daca vii dinspre aeroport si te opresti in orasul nou, in care fiecare cladire publica a fost personal aprobata de presedintele Nursultan Nazarbayev, ai putea crede ca Astana, capitala Kazahstanului, e alcatuita doar din cladiri uriase de sticla, mall-uri in forma de iurta si monumente fantasmagorice care inteapa cei mai pufosi si albi nori pe care i-am vazut vreodata.
ALYIA SI CELE SASE NUME DE BARBATI
Dar daca o iei inspre nord, spre Siberia, si treci raul Ishim, ajungi in orasul vechi, fostul Tselinograd, capitala Teritoriilor Virgine asupra carora Leonid Brejnev, pe vremea cand era doar prim-secretarul Republicii Sovietice Kazahstan, a poruncit sa devina granarul Uniunii Sovietice. Copiii nomazilor din cele trei hoarde kazahe nu stiau decat sa fie prieteni cu stepa, asa ca Brejnev a fost nevoit sa aduca comsomolisti rusi care stiau ce e agricultura intensiva si cincinalul. In doar cateva decenii, numarul copiilor blonzi ai comsomolistilor aproape l-a egalat pe cel al brunetilor kazahi, intr-o tara la fel de mare ca Europa occidentala, dar in care traiesc astazi doar 17 milioane de oameni. Cele doua culori nu s-au amestecat insa niciodata.
Pe Natalia, Alyia si Aziz i-am intalnit pe malul raului, la granita dintre orasul-dormitor al vechilor comsomolisti rusi si verticala de sticla lucioasa a capitalei lui
