Marţi, 25 iunie, elevii care au absolvit clasa a VIII-a încep examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ. Prima probă este cea scrisă la Limba şi literatura română.
Examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 va începe la ora 09.00. Elevii sunt aşteptaţi să intre în sălile de examen la ora 08.00, astfel încât la ora 08.30 să fie u toţii în clase, aşezaţi pe locurile în care vor susţine proba.
Listele cu clasele în care copiii vor susţine proba au fost deja afişate la toate instituţiile de învăţământ.
Miercuri, 26 iunie, copiii care au absolvit clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, dacă este cazul.
Joi, 27 iunie, elevii vor participa la proba scrisă la Matematică.
Sâmbătă, 29 iunie vor fi afişate REZULTATELE PRELIMINARE ale examenului de EVALUARE NAŢIONALĂ 2013, iar în aceeaşi zi, până la ora 16.00 sunt primite contestaţiile.
Miercuri, 3 iulie, va avea loc afişarea rezultatelor finale după contestaţii.
Rezultatele EVALUĂRII NAŢIONALE 2013 contează la repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu.
Prima etapă a acestui proces va avea loc pe 16 iulie.
Pe 17 iulie vor fi afişate listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi listele cu locurile neocupate în licee, titrează realitatea.net.
Dosarele de înscriere pentru locurile neocupate se vor putea depune între 17 iulie şi 26 iulie.
Cea de-a doua repartizare computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a, care nu au fost cuprinşi în prima etapă va avea loc joi, 25 iulie.
Cea de-a treia etapă se va desfăşura în perioada 5 - 6 septembrie.
Repartizarea candidaţilor din seriile anterioare care au împlinit vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014 pe locurile de la învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă va avea loc între 24 şi 26 iulie.
Marţi, 25 iunie, elevii care au a