Un individ nu a scăpat de pedeapsă, după ce a fost acuzat că și-a batjocorit cumnata minoră.
Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au respins recursul formulat de Costel Canaragiu (28 de ani). Inițial, acesta a fost condamnat de Tribunalul Județean la 16 ani şi două luni de închisoare, pentru viol asupra unei minore care nu împlinise 15 ani. Totodată, instanța îl obligase pe acestala plata unor daune morale de 50.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, o fetiță de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, a fost supusă unor tratamente șocante chiar de către ruda sa. În urmă cu câteva luni, Costel Canaragiu, din comuna Sinești, i-a cerut cumnatei sale să aibă grijă de cei trei copii ai lui, deoarece acesta, împreună cu soția sa, urma să plece la o nuntă. A doua zi dimineața, când soții Canaragiu s-au întors de la petrecere, s-a întâmplat grozăvia.
În timp ce sora victimei a rămas acasă, fata a fost trimisă să aducă în ogradă caii care au rămas peste noapte priponiți la poalele pădurii. Oamenii legii au menționat că individul, măcinat de pofte sexuale, a pornit după cumnata lui, iar, când a ajuns-o din urmă, a bruscat-o, a tăiat-o la picioare și a supus-o la perversiuni sexuale.
Un individ nu a scăpat de pedeapsă, după ce a fost acuzat că și-a batjocorit cumnata minoră.
Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au respins recursul formulat de Costel Canaragiu (28 de ani). Inițial, acesta a fost condamnat de Tribunalul Județean la 16 ani şi două luni de închisoare, pentru viol asupra unei minore care nu împlinise 15 ani. Totodată, instanța îl obligase pe acestala plata unor daune morale de 50.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, o fetiță de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, a fost supusă unor tratamente șocante chiar de către ruda sa. În urmă cu câteva luni, Costel Canaragiu, din comuna Sinești, i-a cerut cumnatei sale să aibă grijă de cei tr