Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta vrea ca tragedia din Muntenegru să nu fie speculată politic

Publicat in Adevarul, luni 24 iunie 2013 ·

Primul-ministrul Victor Ponta face apel la toţi politicienii să nu încerce să speculeze politic tragedia din Muntenegru şi califică declaraţiile lui Mihai-Răzvan Ungureanu ca fiind „specifice unei hiene politice”.

Premierul Victor Ponta declară, citat de Agerpres: „La 22,55 (duminică seara - n.r.) am fost sunat de Raed Arafat. Din acel moment am început să coordonez toate procedurile. Şi fac apel la toţi politicenii să nu încerce să speculeze politic această tragedie! Declaraţiile lui Mihai-Răzvan Ungureanu le calific ca fiind specifice unei hiene politice”.

18 români şi-au pierdut viaţa duminică într-un accident în Muntenegru, iar alte 29 de persoane au fost rănite, după ce autocarul în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie.

Liderul partidului Forţa Civică, senatorul Mihai-Răzvan Ungureanu, a lansat luni într-o postare pe Facebook un atac la adresa primului ministru afirmând că „nu poţi să ieşi şi să joci baschet când se întâmplă o asemenea tragedie”, referirndu-se la faptul că Victor Ponta a participat duminică la un meci de baschet în Piaţa Constituţiei, în timp ce în Muntenegru s-a întâmplat accidentul grav, în care au murit 18 turişti români.

„Nu am crezut vreodată că se poate, în Ţara Românească, o asemenea probă de cinism absolut din partea guvernanţilor, în momentul în care românii se află în doliu, pentru că accidentul din Muntenegru e un accident de proporţii rar întâlnite în istoria noastră recentă. Nu poţi să ieşi şi să joci basket când se întâmplă o asemenea tragedie. Asta ţine de ce înţelege fiecare, sau cum înţelege fiecare să fie român”, a subliniat Ungureanu.

Victor Ponta a participat la meciul de baschet de la Streetball duminică în jurul orei 19, iar aproape de ora 23 a aflat de situaţia tragică petrecută în Muntenegru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 56 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 54 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 58 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°