Samsung, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, va renunţa să mai vândă telefonul Galaxy S3 şi va tăia din producţia lui Galaxy S4 deoarece aceste modele nu mai pot ajuta la creşterea cotei de piaţă a companiei.
Producătorul sud-coreean de electronice va renunţa la mai multe modele de telefoane şi va produce mai puţine modele Galaxy S4, scrie publicaţia coreeană ET News. Producţia lunară de Galaxy S4 va fi redusă cu 15%. Asiaticii aveau în minte cu totul alte cifre faţă de cele din realitate. Astfel, pentru luna iulie ei au primit 6,5 milioane de comenzi, faţă de 10 milioane, la cât se aşteptau.
Un raport al celor de la JP Morgan arată că vânzările vârfului de gamă al sud-coreenilor au scăzut. Iniţial Samsung estima vânzări de 80 de milioane de smartphone-uri anul acesta, însă în realitate va fi bine dacă vor atinge pragul de 60 de milioane, potrivit raportului JP Morgan. CEO-ul Jongkyun Shin a negat informaţiile din raportul JP Morgan şi a afirmat că vânzările merg bine.
Pe lângă reducerea producţiei la Galaxy S4, Samsung va renunţa la modelul S3, mult mai devreme decât se aştepta. Acesta se va alătura unui număr important de modele care nu vor mai fi produse din cauza performanţelor slabe de vânzări.
Samsung nu va putea să îşi crească cota de piaţă şi să concureze cu Apple bazându-se doar pe Galaxy S4 şi de aceea firma va lansa o nouă gamă de produse precum Galaxy Note III, Galaxy S4 Mini şi Galaxy S4 Zoom.
Cota de piaţa a Samsung a crescut cu 13% în primul trimestru al acestui an, având o cotă totală de 30.8%, Apple fiind la o distanţă apreciabilă cu o cotă de 18,2%., conform datelor companiei de cercetare Gartner.