Daca mai avea cineva dubii in legatura cu politica neo-imperiala a Rusiei si cu beneficiile apartenentei Romaniei la blocul nord-atlantic, ultimele evenimente din zona Republicii Transnistreene sunt un evident argument ca este bine asa cum este si ca ar fi infinit mai rau fara dubitabila (pentru unii) umbrela.
Ceea ce s-a intamplat si se intampla cu fratii nostri basarabeni este o odisee a ruperii de obarsie si a piedicilor nemasurate in a regasi drumul catre casa comunitatii de limba, istorie si neam. O odisee care dureaza de decenii sau poate de secole si care nu pare sa se mai sfarseasca.
Toate pareau mai simple si mai accesibile in epoca podurilor de flori. Republica Moldova, una dintre entitatile desprinse din fosta Uniune Sovietica, se indrepta in chip firesc catre patria-mama, de care fusese rupta de vicisitudinile istoriei si de insatietatea perpetua a muscalilor, iar "unirea definitiva cu tara" parea sa fie doar o chestiune de zile.
Dar n-a fost sa fie asa. Ceea ce Rusia nu si-a permis cu alte foste republici sovietice, a indraznit cu Moldova. A resuscitat enclava situata intre Ucraina si Moldova, de pe malul stang al Nistrului, creata in perioada interbelica tocmai cu scopul anexarii Basarabiei, si-a instalat acolo temeinic armata si tehnica de lupta si a tinut astfel intr-un sah perpetuu tanara republica cu scopul vadit de a-si crea un cap de pod in coasta UE si a NATO, la care se banuia pe drept cuvant ca si Romania va adera la un moment dat.
In paralel si-a pus in exercitiu resursele de propaganda si diversiune, presiunile de ordin economic pentru a perturba calea fireasca de evolutie a Republicii Moldova, astfel incat s-o indeparteze de patria seculara. Si, cu ajutorul cozilor de topor locale, a reusit in buna parte.
Republica Moldova a devenit o tara scindata, avand in stanga Nistrului o zona
