Trei persoane au ajuns la spital, duminică seara, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident de circulaţie, pe DJ 653, pe raza comunei Perieţi.
Potrivit poliţiştilor, totul s-a petrecut din cauza unui bărbat de 42 de ani, din comuna Bălteni, care, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani, din Slatina.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a şoferului din Slatina, a unui pasager în autoturismul condus de acesta, precum şi a unei pasagere din celălalt autoturism, toţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat pentru şoferul din Slatina şi de 0,68 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat pentru cel din Bălteni, ambilor fiindu-le recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.