Pe ei nu îi îndeamnă nimeni să poarte costumul tradiţional românesc. Pentru ei, „La Blouse Roumaine” este o expresie necunoscută, însă, de câteva ori pe an îmbracă cu mândrie costumul de căluşar şi le aduc oamenilor, potrivit tradiţiei, belşug, sănătate şi veselie. Vorbim despre căluşarii din comuna dâmboviţeană Odobeşti, care transmit dansul din generaţie în generaţie, fiind singurii din judeţ care mai păstrează tradiţia.

Căluşul se dansează la Odobeşti în fiecare an, în ziua de Rusalii, dar şi în a doua zi, de Sânziene, acolo unde tinerii şi bătrânii merg din poartă în poartă. Dansatorii au credinţa că obiceiul alungă spiritele rele şi chiar vindecă anumite boli. Pentru binefacerea lor, gazdele le dau dansatorilor apă, usturoi şi bani, pentru că dansul este aducător de ploaie, de bogăţie în hambare, alungă relele, duhul-boală şi Ielele.

Încă din Evul Mediu, obiceiul Caluşului a uimit prin măiestria dansului şi frumuseţea costumaţiei, fiind recunoscuşi ca emblema şi nota distinctivă a românilor.

Căluşul aduce bunăstare şi sănătate

În Odobeşti, un grup de 24 de persoane, de la 3 ani la 58 de ani, toţi înrudiţi între ei, merg din poartă în poartă, din sat în sat, unde, însoţiţi de lăutari, joacă şi cântă, iar oamenii cred în puterea magica a ritualului. Femeile fură de la brâul căluşarilor fire de usturoi sau pelin pe care le folosesc la nevoie, ca leacuri, şi îşi dau copiii pentru a fi jucaţi în horă pentru a creşte puternici şi sănătoşi.

Căluşarii sunt aşteptaţi cu porţile deschise şi cu găleţi de apă în mijlocul curţii, în jurul cărora joacă. Apa este dată apoi la animale şi tot cu ea sunt stropite plantele. „Mutul” este biciuit simbolic, pentru a-şi plăti păcatele. Conducătorul primeşte patru fire de usturoi, pentru îndepărtarea relelor.

Vătaful, cel mai de “temut” dansat