-AA+A
Aurel Podaru, ediție critică Pavel Dan Scriitorul Aurel Podaru își surprinde colegii de breaslă printr-o latură a personalității sale care doar acum se descoperă plenar, este vorba despre scrierea aparatului critic la ediția în trei volume a operei lui Pavel Dan. Așa cum se precizează pe pagina de gardă, Ediția critică (3volume)a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (Președinte Emil Radu Moldovan) prin Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud. Cartea se numește Opere și cele trei volume, apărute într-o ținută grafică de excepție, la Editura Eikon, manageriată de Vasile George Dâncu, conțin: volumul I - Nuvele; volumul II - Nuvele, schițe, povestiri, fragmente și volumul III - Jurnal, corespondență, literatură populară, studii, recenzii și articole, varia.
Studiul științific al ediției este scris de Andrei Moldovan care încheie astfel: Ediția de față a Operelor lui Pavel Dan, realizată de Aurel Podaru, ar fi vrut să fie nu doar una critică-și e lăudabil lucrul acesta -,ci și una a scrierilor complete ale prozatorului. Oricum, în cele trei volume s-a inclus tot ce se putea include în acest moment, la 75 de ani de la moartea scriitorului, iar dacă anii ce vin vor aduce lucruri noi, cum nu mă îndoiesc că se va întâmpla, va rămâne măcar o ediție de referință.
Dacă până acum, Aurel Podaru era cunoscut ca prozator, autor de cronici literare și plastice, animator cultural, iată că este autorul unei ediții critice, care ni-l arată pe cercetătorul, criticul și istoricul literar, cărturarul, întâiul dintre bistrițenii pe care-i cunoaștem a fi împlinit o ediție critică, lucru deloc ușor. Firește că laude dinspre altă zonă se cuvin instituțiilor amintite care au avut deschidere pentru sprijinirea proiectului.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet