Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi tot zbor / Tăcerea cuvântului

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 24 iunie 2013 ·

Nu mi-am propus să dau o definiţie cuvântului. Am mai făcut-o în nenumărate cazuri. Colţurile pietrelor pe care ne sprijinim pentru a urca muntele devenirii, haina pe care o îmbrăcăm pentru a participa la spectacolul lumii, cuvintele nu ar fi nimic dacă nu ar urma – sau ar precede – trăiri. De fapt, puterea cuvântului nu constă în semnificatul lui, ci în semnificantul care – şi aici în mod obligatoriu se clădeşte în jurul acestuia – conţine o importantă doză de tăcere.

Tăcerea din spatele cuvintelor, aşteptarea şi importanţa unui singur cuvânt, preaplinul sentimentelor de dincolo de vorbe, trăirea şi concentrarea unor senzaţii, lumea întreagă care se ascunde după un cuvânt, însemnătatea unei tăceri – sunt câteva din lucurile pe care, odată trăite, le deţii şi le recunoşti ca fiind momente în care viaţa se schimbă. E greu să surprinzi în cuvinte tăcerea cuvântului – e ca şi cum ai vrea să numeşti denenumitul; e imposibil să găseşti formule pentru a cataloga infinitul, chiar dacă un simbol matematic i s-a atribuit, e ilogic să aplici scheme prin care făptura omenească se reduce la un set de mişcări sau gesturi mecanice, pe care chiar le face de-a lungul unei zile... Adevăratele senzaţii din tăcerea cuvintelor sunt imposibil de descris, iar trăirile din spatele lor sunt atât de motivante, încât ne angrenează întreg arsenalul interior al energiilor nebănuite...

Şi dacă de multe ori ne întrebăm – oare eu cum să surprind în cuvinte ce mi se întâmplă?, cred că e mai bine, aşa ca John Done, să nu facem întrebare pentru cine bat clopotele, pentru că ele bat pentru noi, pentru fiecare în parte, şi să reţinem din tăcerea cuvintelor toată lumina şi senzaţia care ne bucură şi ne înfioară. Şi să convertim aşteptarea în bucurie, prin tăcerea cuvintelor noastre!

Nu mi-am propus să dau o definiţie cuvântului. Am mai făcut-o în nenumărate cazur

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°