Momentul cel mai spectaculos şi aplaudat în „Arteroport”: show-ul făcut de trei paraşutişti sâmbătă seara, în Piaţa Sfatului
Artă şi... adrenalină în Piaţa Sfatului. Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Artă şi Cultură Urbană Fatzada, a cărei temă a fost zborul, i-a atras pe braşoveni şi pe turişti în Piaţa Sfatului, care, pe timpul week-end-ului s-a transformat într-un „Arteroport”. Aici au avut parte de expoziţii de planoare şi de fotografie, spectacole de păpuşari şi ateliere de creaţii. Ba chiar, braşovenii au putut încerca şi o partidă de squash, pe terenul din cubul de sticlă montat în Piaţa Sfatului.
Însă, momentul cel mai spectaculos şi aplaudat l-a reprezentat aterizarea a trei paraşutişti în mijlocul Pieţei. Două femei şi un parapantist i-au ţinut pe spectatori cu ochii în aer la propriu. Chiar dacă a fost un pic de vânt, aterizarea a fost perfectă, fix pe salteaua de aterizare montată.
„A fost greu, pentru că vântul nu este liniar. Este turbulent, ca într-o maşină de spălat şi atunci nu-i nimic previzibil. Trebuie să mergi cu instinctul până la capăt”, a explicat Steliana Popa – „cap de afiş” al acestui moment. Steliana Popa, de la Aeroclub Braşov, are 25 de ani şi are deja la activ 1.700 de salturi. Este componentă a lotului naţional al României, ocupanta locului al V-lea, la Campionatului Mondial de Paraşutism şi multiplă campioană naţională.
„N-am mai aterizat niciodată în Piaţa Sfatului. Am mai fost pe terenul de la Liceul Sportiv, dar aici a fost o provocare”, a mărturisit şi Gabriela Bălăşcău. Paraşutişta are 30 de ani şi 1.300 de salturi la activ. Este componentă a lotului naţional şi instructor la Aeroclubul din Ghimbav. Braşovenii l-au putut urmări şi pe parapantistul George Coteţ, la rândul său cu numeroase salturi în palmares.
Pe lângă aterizarea paraşutiştilor, spectatorii au asistat şi la un scurt show