Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IULIA VÂNTUR trece prin CLIPE GRELE în India, din cauza iubitului ei

Publicat in Libertatea, luni 24 iunie 2013 ·

Veşti proaste pentru Iulia Vântur. Actorul indian Salman Khan s-a prezentat luni în faţa judecătorilor unui tribunal din Mumbai, în cazul unui accident rutier din 2002, iar magistraţii au decis ca el să fie judecat pentru omor din culpă. Astfel, actorul riscă 10 ani de închisoare.

Un tribunal din Mumbai a respins, luni, apelul actorului indian Salman Khan şi a decis ca acesta să fie judecat pentru omor din culpă şi nu pentru omor din imprudenţă, încadrare cu care ar fi scăpat cu o pedeapsă mult mai mică.

Astfel, dacă va fi găsit vinovat, starul de la Bollywood va fi condamnat la 10 ani de închisoare, o veste cumplită pentru ştirista Pro Tv-ului, Iulia Vântur, care se pare că şi-a găsit în sfârşit fericirea tocmai în braţele controversatului actor.

Salman Khan este târât prin tribunale de 11 ani din cauza unui accident de maşină petrecut la data de 28 septembrie 2002. Acesta s-a urcat băut la volanul bolidului său Land Cruiser, şi a lovit mortal un om al străzi şi a rănit alţi patru. Astfel, după audierea a 17 martori, procurorii au contestat decizia anterioară a instanţei, prin care Khan era încadrat la „omor prin imprudenţă", calificând-o drept „greşită, ilegală şi contrară probelor de la dosar" şi hotărând că acesta trebuie judecat pentru „omor din culpă". Actorul a atacat imediat sentinţa, însă se pare că fără succes. Mai multe despre Iulia Vântur şi Salman Khan Indianul lui Vântur îşi trage vilă în Dubai! Indianul lui Vântur, mai bogat cu 1.200.000 $ Iulia Vântur, MESAJ PENTRU PRIETENI. Uite cât de RELAXATĂ este blonda

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 31 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 54 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°